Etichete

luni, 15 noiembrie 2010

Gaura neagra descoperita de NASA

NASA a descoperit cea mai tânără gaură neagră aflată în vecinătatea galaxiei noastre. Aceasta se află la 50 de milioane de ani lumină, o distanţă foarte mare de Pământ, dar suficient de aproape pentru astrofizicieni, astfel încât aceştia să-i poată studia evoluţia.



Potrivit cercetătorilor, gaura neagră este o rămăşiţă a supernovei SN 1979C care a explodat. Ea este situată în galaxia M100, la aproximativ 50 de milioane de ani lumină de Pământ.

Observatorul Chandra, satelitul Swift al NASA, Agenţia Spaţială Europeană a XMM-Newton şi observatorul german ROSAT au dezvăluit că au observat o sursă luminoasă a razelor X, care a rămas constantă în timpul de observare 1995-2007. Acest lucru le-a sugerat cercetătorilor că este vorba despre o gaură neagră, una foarte tânără care este alimentată fie de materia atrasă în interior de la supernova fie de un sistem binar.

Oamenii de ştiinţă spun că această gaură neagră înghite foarte multă materie cosmică şi se încălzeşte, fiind astfel foarte luminoasă.

Ei au subliniat însă că nu pot determina vârsta exactă a acestei găuri negre, dar presupun că are aproximativ 30 de ani. Cercetătorii au explicat că nu pot urmări cu exactitate cum se formează o astfel de gaură neagră pentru că au nevoie de zeci de ani de observare a rezelor X.

"Dacă interpretarea noastră este corectă, acest lucru este cel mai apropiat exemplu în care a fost observată naşterea unei găuri negre", a declarat Daniel Patnaude de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică din Cambridge, Massachusetts, cel care a condus studiul.

Gaura neagră îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine cum explodează stelele care lasă în urma lor astfel de găuri negre, care dintre ele creeaza astfel de găuri negre sau câte astfel de corpuri există în galaxia noastră.

Oamenii de stiinţă cred că SN 1979C fost descoperit pentru prima dată de un astronom amator în 1979 şi a fost formată atunci când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare decât Soarele s-a prăbuşit.

Mai multe găuri negre au fost descoperite în universul îndepărtat sub forma exploziilor. Cercetătorii susţin însă că SN 1979C este diferit, pentru că este mult mai aproape.

La conferinţa de presă prin care au anunţat existenţa acestei noi găuri negre, au mai participat Jon Morse - directorul departamentului de astrofizică de la sediul general din Washington al NASA, Kimberly Weaver - astrofizician la Goddard Space Flight Center şi Alex Filippenlo - astrofizician la University of California din Berkeley.

Sursa: realitatea.net