V-ati întrebat vreodata de ce lumea noastra e asa cum e? De ce exista atata violenta, atata spirit de competitie, de ce viata pare sa fie atat de grea, pentru atat de multi oameni – si de ce pare sa lase, aproape tuturor, impresia ca e atat de grea?
Explicatia o constituie „povestile” pe care ni le transmitem unii altora, despre felul în care „stau lucrurile”.
În momentul de fata, „povestea” pe care ne-o spunem unii altora (si pe care o transmitem si copiilor nostri) suna cam asa...
Ne nastem într-o lume ostila, condusa de un Dumnezeu care vrea sa facem sau sa nu facem anumite lucruri. Un Dumnezeu care ne va pedepsi, supunandu-ne pe veci la cazne, daca nu facem lucrurile asa cum trebuie.
Prima noastra experienta de viata este separarea de corpul mamei – izvorul vietii noastre. Aceasta experienta este cea care da tonul si care creeaza contextul întregii noastre realitati, realitate pe care o percepem ca fiind o separare de izvorul a tot ceea ce înseamna viata.
Nu numai ca suntem separati de tot ceea ce înseamna viata, dar suntem separati si de toate celelalte lucruri care exista în viata noastra. Tot ceea ce exista are o existenta separata de a noastra, iar noi suntem separati de tot ceea ce exista. Nu e ceea ce ne dorim, dar asa stau lucrurile. Ne-am dori ca situatia sa fie alta – si chiar facem tot posibilul în acest sens.
Cautam sa retraim experienta comuniunii cu toate lucrurile – dar mai ales a comuniunii cu ceilalti. Nu stim prea bine de ce – pare a fi ceva aproape instinctiv. Pare firesc. Singura problema e ca acel „altceva” nu ne este de ajuns. Indiferent ce anume este acel „altceva” pe care îl dorim, nu pare a fi suficient.
Nu ne ajunge iubirea, nu ne ajunge timpul, nu ne ajung banii, nu ne ajunge acel „ceva” de care credem ca avem nevoie, pentru a fi fericiti si împliniti. În momentul în care credem ca avem destul, hotaram ca vrem mai mult.
Si pentru ca acel „ceva” – de care, consideram noi, avem nevoie pentru a fi fericiti – nu ne ajunge, trebuie sa facem anumite lucruri pentru a obtine cat de mult putem. Ni se cere sa facem ceva anume, pentru a obtine orice – de la iubirea lui Dumnezeu, pana la darul firesc al vietii. „A fi” pur si simplu nu e de ajuns. Asadar, NOI, la fel ca si viata – cu tot ce înseamna ea – nu suntem de ajuns.
Întrucat doar „a fi” nu e suficient, avem de facut anumite lucruri. Cei care fac „ceea ce trebuie” ajung sa aiba lucrurile de care au nevoie pentru a fi fericiti. Daca nu faci ceea ce trebuie, asa cum trebuie, nu „castigi” – si asa începe competitia. Si pentru ca nu ne ajunge ceea ce exista, trebuie sa intram în competitie.
Trebuie sa intram în competitie pentru toate, inclusiv atunci cand e vorba de Divinitate.
Competitia e acerba. E vorba de însasi supravietuirea noastra. E o competitie în care nu supravietuiesc decat cei mai bine pregatiti. Doar învingatorul obtine recompensa. Daca ai pierdut competitia, viata îti este iadul pe pamant; iar dupa moarte, daca ai pierdut batalia în competitia pentru Divinitate, ai din nou parte de iad – de aceasta data pentru totdeauna.
Moartea a fost, de fapt, creata de Dumnezeu pentru ca stramosii nostri au facut niste alegeri gresite. Adam si Eva se bucurau de viata vesnica în Gradina Raiului; la un moment dat, însa, Eva a mancat din rodul Pomului Cunoasterii Binelui si Raului, iar ea si Adam au fost alungati din Rai de un Dumnezeu manios, care i-a condamnat, pe ei si pe toti urmasii lor, la moarte – aceasta fiind Cea Dintai Pedeapsa. De aici înainte, viata trupeasca nu avea sa mai fie vesnica, ci avea sa cunoasca limite, la fel ca si lucrurile lumesti.
Si totusi, daca nu-I vom mai încalca poruncile, Dumnezeu ne va reda viata vesnica. Iubirea lui Dumnezeu este neconditionata, dar rasplata divina, nu. Dumnezeu ne iubeste chiar si atunci cand ne condamna la osanda vesnica. Durerea Lui este mai mare decat a noastra, caci ceea ce El doreste este ca noi sa ne întoarcem acasa; însa nu poate face nimic, daca noi nu ne purtam asa cum se cuvine. Alegerea ne apartine.
Secretul este, asadar, sa nu avem o conduita nepotrivita. Trebuie sa traim frumos. Sa ne straduim sa traim frumos. Iar pentru aceasta, trebuie sa cunoastem adevarul despre ceea ce Dumnezeu doreste sa facem sau sa nu facem. Nu-L putem multumi pe Dumnezeu si nu putem evita sa-L suparam, daca nu cunoastem deosebirea dintre Bine si Rau. Trebuie, deci, sa cunoastem adevarul în aceasta privinta.
Adevarul este usor de înteles si usor de aflat. Nu trebuie decat sa ascultam spusele profetilor, ale învatatorilor, ale înteleptilor si ale Creatorului religiei noastre. Daca exista mai multe religii si, prin urmare, mai multi Creatori, trebuie sa avem grija sa-l alegem pe cel potrivit. Daca-l alegem pe cel nepotrivit, putem pierde competitia.
Atunci cand facem alegerea corecta, suntem superiori; suntem mai buni decat semenii nostri, pentru ca avem adevarul de partea noastra. Postura de a fi „mai buni” ne permite sa emitem pretentii asupra celor mai multe dintre premiile puse în joc, fara a lupta efectiv pentru ele. Ne declaram castigatori ai competitiei înainte ca aceasta sa înceapa. Constientizarea acestui lucru ne permite sa ne bucuram de toate avantajele si ne ofera posibilitatea de a scrie regulile vietii astfel încat altora sa le fie aproape imposibil sa castige premiile cu adevarat importante.
Nu facem acest lucru din rautate, ci pur si simplu pentru a ne asigura ca vom obtine victoria – victorie care ni se cuvine. Si asta pentru ca cei care apartin religiei noastre, care sunt de aceeasi nationalitate, rasa si sex si care au aceleasi convingeri politice, sunt cei care cunosc adevarul si – prin urmare – merita sa fie învingatori.
Pentru ca meritam sa fim învingatori, avem dreptul de a-i ameninta pe altii, de a ne lupta cu ei si de a-i ucide, daca e nevoie, pentru a obtine acest rezultat.
Se prea poate sa existe si un alt mod de a trai, un alt plan al Divinitatii si un alt adevar, mult mai important, dar daca acestea exista, nu le cunoastem. De fapt, nu e limpede nici macar daca ar trebui sa le cunoastem. S-ar putea sa nu trebuiasca nici macar sa încercam sa cunoastem aceste lucruri, cu atat mai putin sa-L cunoastem si sa-L întelegem cu adevarat pe Dumnezeu. A încerca acest lucru e o dovada de aroganta, iar a declara ca ai reusit e o blasfemie.
Dumnezeu este Cunoscatorul Nestiut, Forta Motrice în Nemiscare, Marele Nevazut. Asadar, nu putem cunoaste adevarul pe care altii ne cer sa-l cunoastem, pentru a întruni conditiile pe care tot ei ne cer sa le întrunim, astfel încat sa primim iubirea pe care ni se cere sa o primim, ca sa evitam în acest fel osanda pe care încercam sa o evitam, pentru a cunoaste viata vesnica de care ne-am bucurat înainte de toate acestea.
Ignoranta noastra este regretabila, dar ea n-ar trebui sa reprezinte o problema. Nu trebuie decat sa luam de bun ceea ce credem ca STIM – „povestile” transmise – si sa actionam în consecinta. Acesta este lucrul pe care am încercat sa-l facem, fiecare potrivit propriilor convingeri, gratie carora am ajuns sa avem viata pe care o traim astazi si realitatea pe care o cream acum pe Pamant.
Aceasta este, asadar, „povestea”. Acesta este modul în care majoritatea rasei umane priveste lucrurile. În cazul fiecaruia dintre noi exista mici variatii; în esenta, însa, aceasta este maniera în care ne traim viata, în care ne justificam alegerile si în care explicam în mod rational rezultatele pe care le obtinem.
Desi unii dintre noi nu sunt în totalitate de acord cu aceste lucruri, cu totii le acceptam, în parte. Si acceptam aceste afirmatii ca fiind realitatea curenta, nu pentru ca ele reflecta întelepciunea noastra la nivelul cel mai profund, ci pentru ca cineva ne-a spus ca sunt adevarate.
La un anumit nivel, a trebuit sa ne convingem pe noi însine de adevarul lor.
Este ceea ce se cheama închipuire.
Acum, însa, e momentul sa lasam la o parte imaginatia si sa privim realitatea. S-ar putea sa nu fie usor, întrucat realitatea, în esenta ei, poate sa difere foarte mult de realitatea pe care multi oameni o percep în ziua de azi. Si totusi, trebuie sa lasam imaginatia deoparte; ne ofera un imbold, prin continutul lor, Conversatiile cu Dumnezeu.
Sper sa recititi aceste carti în fiecare zi. Sper sa profitati, în fiecare zi, de ocazia de a rasfoi unul sau doua capitole ale uneia dintre carti sau sa cititi macar unul sau doua paragrafe. Va vor ajuta sa va reamintiti numeroasele modalitati prin care puteti lasa la o parte imaginatia, pentru a privi realitatea.
